Turneul celor VI Natiuni 2009: Debut in forta al Irlandei

     Fara nicio indoiala, cel mai frumos meci al primei etape a Turneului celor VI Natiuni, editia 2009, a fost cel care a avut loc pe Croke Park, acolo unde Irlanda a invins Franta, 30-21, dupa o partida spectaculoasa, presarata cu cinci eseuri si doua drop-gol-uri.
     Irlandezii au inregistrat prima victorie, in sase ani, in fata Frantei, oferind, astfel, antrenorului lor, Declan Kidney, un debut reusit in Turneul celor VI Natiuni. Echipa „Trifoiului” a reusit sa invinga selectionata “cocosului” galic intr-un meci in care gramada irlandeza a dus greul luptei, meritand toata lauda. Aceasta nu inseamna deloc minimalizarea rolului linei de treisferturi, dar, fara prestatia excelenta a inaintasilor condusi de Paul O’Connell, ma indoiesc ca gazdele ar fi castigat partida de pe Croke Park.
    
     Dinamismul, mobilitatea si agresivitatea (in sensul bun al cuvantului) gramezii irlandeze, etalate,in special in aglomerari si mol-uri, au mentinut o presiune aproape continua asupra adversarilor obligandu-i pe acestia sa comita numeroase greseli. De fapt, diferenta dintre victorie si infrangere s-a facut, in opinia mea, la nivelul calitatii executiilor tehnice. Jocul pragmatic al gazdelor s-a impus in fata jocului expansiv al francezilor, „the Irish fighting spirit”imblanzind, in cele din urma, faimosul „French flair”.
    
     Tactica celor doua formatii a fost clara chiar de la inceputul meciului. Pe de o parte, Nallet si ai sai s-au grabit sa etaleze un stil de joc “Made in France” : joc in viteza, expansiv, cu eliberari rapide ale balonului din fazele fixe si deschideri ale liniei de treisferturi. „Cavaleria usoara” franceza a „galopat” continuu alternand atacurile de pe o aripa pe cealalta cu incercari de patrunderi in axa centrala si cu inaintasii intercalati, deseori, in sarjele ofensive.
    
     Eseul lui Harinordoqui a constituit un exemplu clasic al tacticii oaspetilor: atac pe aripa dreapta, Ouedraogo recupereaza, cu eleganta, balonul de urmarire lansat de Medard, mentinand, astfel, cursivitatea fazei, deschidere pe treisferturi, intercalare Chabal, continuare Malzieu si pasa decisiva catre „inchiderea” basca care marcheaza primul eseu al partidei. Iar la faza incercarii lui Medard, nu am putut decat admira finetea si acuratetea loviturii de urmarire a lui Florian Fritz care au asigurat inscrierea celui de-al doilea eseu francez.
    
     Oaspetii au atacat din toate zonele terenului, relansand contraatacuri din propriul „22”, mentinand fluiditatea actiunilor prin combinatii spectaculoase. Din pacate, ei au comis prea multe greseli in momentele decisive ale finalizarii unor faze care puteau deveni foarte periculoase pentru butul irlandez. Erorile comise de francezi sunt reflectate si de statistica loviturilor de pedeapsa: cred ca am numarat 10 in favoarea irlandezilor si doar doua in favoarea „cocosilor”. Chiar daca in unele faze, arbitrul galez Nigel Owens mi s-a parut excesiv de aspru cu oaspetii, indisciplina acestora a fost evidenta in majoritatea fazelor in care au fost penalizati.
    
     De cealalta parte, tactica irlandezilor s-a bazat, aproape in exclusivitate, pe pastrarea posesiei balonului prin aglomerari si mol-uri succesive. Scopul lor a fost acela de a „bloca” cat mai multi jucatori francezi in aglomerari si, in acelasi timp, de a incetini ritmul jocului construindu-si, cu atentie si migala, platforme favorabile de atac; adica, fie lovituri de picior de urmarire pentru a impinge jocul in teritoriul adversarilor, fie deschideri pentru centrii O’Driscoll si Wallace ( acesta din urma inlocuit de D’Arcy) sau pentru fundasul Rob Kearney. Acestora li se datoreaza, in mare masura, cele trei eseuri inscrise, in timp ce perechea de mijlocasi O’Leary – O’Gara nu a impresionat deloc.
    
     Implementarea, cu succes, a unei asemenea tactici nu ar fi fost posibila fara prestatia impresionanta a gramezii si, mai ales, a liniei a treia. „Inchiderea” Heaslip a avut o evolutie excelenta, atat in ofensiva (splendid eseul inscris in minutul 33!), in joc deschis, cat si in defensiva, el fiind secondat cu brio de flankerii Wallace si Ferris. Ar fi, insa, nedrept sa nu evidentiez si evolutia remarcabila a liniei a doua, Paul O’Connell-Donncha O’Callaghan a caror prezenta in aglomerari si mol-uri a asigurat superioritatea irlandezilor in aceste sectoare ale jocului.
    
     Forta defensivei, modul in care irlandezii au controlat aglomerarile precum si eficienta dovedita in acest sector al jocului, au constituit, dupa parerea mea, factorii esentiali care au facut posibila victoria Irlandei. Gazdele nu au ratat placaje decisive in momentele de presiune ale oaspetilor, in timp ce Beauxis, Kayser, Dusautoir si Fritz, spre exemplu, au ratat placajele in fazele eseurilor marcate de O’Driscoll si D’Arcy.
    
     Si pomenind de defensiva, imi ingadui sa remarc evolutia buna a lui Brian O’Driscoll. Acesta a marcat al doilea eseu al echipei sale, dupa o superba accelerare, dar, in opinia mea, capitanul Irlandei a iesit in evidenta, in special, prin aportul sau defensiv. Placajul sau asupra lui Beauxis a intruchipat determinarea si siguranta unei admirabile defensive irlandeze.
    
     Succesul Irlandei este absolut meritata, dar antrenorii si jucatorii „Trifoiului” stiu, desigur, ca victoria de pe Croke Park a fost, intr-o oarecare masura, usurata de indisciplina si erorile unei echipe a Frantei care se afla in plina (re)constructie.
    
     Eugen Cionga
     Toronto