Turneele Toamnei 2009 - Tara Galilor-Noua Zeelanda: O ciocnire de „foc”

     Fara indoiala, dintre toate cele cinci meciuri pe care All Blacks le vor disputa in cadrul turneului lor european, testul de la Cardiff, impotriva Tarii Galilor, are o semnificatie deosebita, fiind insotit de o puternica incarcatura emotionala. Nu uitati ca meciul Tarii Galilor cu Noua Zeelanda va fi transmis in direct (sambata, ora 19:300) la Boom Sport, iar in aceeasi zi se va transmite in direct partida Anglia - Australia (sambata, ora 16:30), la Sport 1.
    
    
     CINE VA DOMINA MECIURILE TEST, NORDUL SAU SUDUL? SPUNE PE FORUM
    
     De ce tocmai acest meci?
    
     In primul rand, impresia generala formata in lumea rugby-ului este ca actuala selectionata a Noii Zeelande pare a fi mai vulnerabila decat oricare dintre celelalte predecesoare ale sale care au pasit pe taramul Tarii Galilor, din 1905 incoace. Aceasta impresie a fost generata, in special, de rezultatele obtinute de neo-zeelandezi in acest an. In mod limpede, All Blacks nu au avut, pana acum, un sezon prea reusit, pierzand patru meciuri-test: 22-27 cu Franta, la Dunedin, 19-28, la Bloemfontein, 19-31, la Durban si 29-32, la Hamilton, in fata Africii de Sud, ultimele trei in cadrul Turneului Tri-Nations.
    
     Cele patru infrangeri dar, mai ales, maniera de joc, absolut mediocra, neobisnuita pentru standardul All Black, au indicat faptul ca selectionata Noii Zeelande intrase intr-o prelungita criza de forma. Victoria neta obtinuta in Septembrie, in fata Australiei, 33-6, in ultimul meci al Turneului Tri-Nations, a aratat o evidenta crestere de forma, prestatia de la Wellington reusind sa mai atenueze, intr-o anumita masura, criticile dure ale presei neo-zeelandeze, reducand, astfel, presiunea asupra jucatorilor si a celor trei antrenori, Graham Henry, Steve Hansen si Wayne Smith.
    
     Inainte de a sosi in Europa, All Blacks au mai sustinut un al patrulea meci impotriva Australiei, la Tokyo, castigand cu 32-19. Neo-zeelandezii au dominat partida, dar performanta lor este dificil de apreciat avand in vedere faptul ca meciul din capitala nipona a fost unul fara miza, organizat atat pentru popularizarea rugby-ului in Japonia, cat si pentru recompensarea financiara (traim doar in epoca profesionismului, nu-i asa!) a celor doua federatii, neo-zeelandeza si australiana.
    
     Judecand prin prisma evolutiilor din acest sezon, se poate afirma ca actuala echipa All Blacks nu are forta selectionatelor care au reusit „Marele Slem” al Insulelor Britanice, in 2005 si 2008. Aceasta nu inseamna, insa, in mod automat, o dovada de vulnerabilitate, si ramane de vazut care va fi reactia lui McCaw si a coechipierilor sai pe Millennium Stadium din Cardiff. Atentie! In „Dictionarul Explicativ al Limbii All Black” (dictionar imaginar, desigur!) vulnerabilitatea poate avea o definitie complet diferita de cea a suporterilor galezi!
    
     In al doilea rand, este important de mentionat faptul ca Tara Galilor nu a invins Noua Zeelanda de 56 de ani! Ultima victorie a galezilor a fost obtinuta la 19 Decembrie 1953, cand echipa condusa de Bleddyn Williams, „Printul Centrilor”, a invins cu 13-8, pe Arms Park, selectionata condusa de Bob Stuart. De atunci, insa, galezii au suferit 20 de infrangeri consecutive! 20 de infrangeri la rand inseamna o povara grea care apasa de atatia si atatia ani pe „umerii” rugby-ului galez; mai ales daca ne gandim ca nici chiar exceptionala generatie a anilor ‚70, cu faimosii Gareth Edwards, Phil Bennett, JPR. Williams, Gerald Davis, John Bevan, JJ. Williams, Graham Price et co., nu a reusit sa ii invinga pe All Blacks!
    
     Asadar,este lesne de inteles cu cata speranta, pasiune, patima si sete de victorie asteapta intreaga suflare a vailor galeze ca seria esecurilor sa fie, in sfarsit, intrerupta, iar Ryan Jones si ai sai sa ii biruiasca pe All Blacks!
    
     Galezii au tot dreptul sa spere si, dintr-un punct de vedere, evolutiile modeste si inegale ale Noii Zeelande in meciurile disputate in iunie, impotriva Frantei si Italiei, precum si in cele din cadrul Turneului Tri-Nations, pot constitui semne incurajatoare pentru „velsi”, ele scotand in evidenta anumite slabiciuni ale mecanismului All Blacks. Tusa a devenit, in ultimii ani, o problema cronica, iar lipsa de acuratete a paselor si greselile elementare comise in momentele de presiune impuse de adversari, au influentat, in mod negativ, jocul de ansamblu al All Blacks. Cu toate acestea, galezii trebuie sa fie prudenti si inainte de a se baza pe potentialele slabiciuni ale oaspetilor, ei trebuie sa se bizuie pe propriile lor forte.
    
     Warren Gatland, fostul taloner All Black care antreneaza echipa Tarii Galilor, aliniaza cea mai buna echipa posibila in conditiile accidentarilor suferite de trei jucatori de baza: fundasul Lee Byrne, mijlocasul la gramada Mike Phillips si pilierul dreapta Adam Jones. Din acesta cauza, Gatland a fost nevoit sa ia doua decizii cruciale si, as adauga, riscante.
    
     In locul lui Lee Byrne, el l-a titularizat pe James Hook, care este un specialist al postului de „uvertura”. Temerea care insoteste aceasta decizie se refera, mai ales, la modul in care va reactiona Hook la baloanele inalte de urmarire. Reflexele si automatismele postului de „uvertura” sunt diferite de cele ale postului de fundas, iar All Blacks vor cauta sa exploateze potentialele ezitari si inexactitati ale noului fundas galez.
    
     Cea de-a doua decizie care mi se pare ca implica o anumita doza de risc se refera la titularizarea lui Paul James pe postul de pilier dreapta, in locul lui Adam Jones, care nu s-a refacut, inca, in urma accidentarii suferite in turneul „Leilor” Britanici in Africa de Sud.
    
     Paul James („prietenul” lui Marius Tincu, el fiind cel care a pricinuit suspendarea taloneurului nostru in 2008) joaca pilier la Ospreys si a evoluat o singura data in echipa tarii sale, in partida cu Romania, in 2003. Riscul pe care si l-a asumat Gatland nu rezida doar in lipsa de experienta, la nivel international, a lui James, cat, mai ales, in faptul ca acesta evolueaza, de obicei, in echipa sa de club, pe postul de pilier stanga. Cerintele celor doua pozitii sunt diferite si nu multi pilieri se pot lauda ca poseda forta si tehnica necesare care sa le ingaduie sa evolueze, cu succes, pe ambele posturi. Sigur, Paul James poate fi unul dintre acestia, iar alegerea lui Gatland se poate dovedi a fi, in cele din urma, extrem de inspirata.
    
     In orice caz, va fi foarte interesant de urmarit „duelul” dintre Paul James (1.83m, 113 kg) si Wyatt Crocket (1,93m, 112 kg), pilierul stanga neo-zeelandez, cel care il inlocuieste pe Tony Woodcock, suspendat in urma brutalitatii comise impotriva lui George Smith, in partida cu Australia de la Tokyo.
    
     Wyatt Crockett are gabaritul unui jucator de linia a doua, el fiind neobisnuit de inalt pentru un pilier. Sigur, suporterii neo-zeelandezi pot invoca, imediat, exemplul lui Carl Hayman (1,93m, 115 Kg) care are aceeasi inaltime ca si Crockett. Adevarat, dar Hayman, care si astazi este considerat printre cei mai valorosi pilieri dreapta din lume, a compensat „dezavantajul” inaltimii printr-o combinatie de forta si tehnica care i-a permis sa isi domine adversarii directi.
    
     Crockett are un gabarit impunator, fara indoiala, dar daca nu poseda tehnica necesara, atunci inaltimea sa se va transforma intr-un dezavantaj net care va putea fi exploatat de catre mai scundul sau adversar. Un pilier scund, puternic, si cu o foarte buna tehnica a postului, este capabil sa puna in dificultate un pilier inalt. All Blacks au trait o asemenea experienta nu mai departe decat toamna trecuta, cand in testul Scotia-Noua Zeelanda, desfasurat la Edinburgh, Euan Murray (1,85m, 120 Kg) l-a dominat copios pe mai inaltul sau adversar, James Mackintosh (1,93m, 130 kg).
    
     Ca si Gatland, in cazul titularizarii lui Paul James, si Graham Henry si-a asumt un risc prin titularizarea lui Crockett. Pilierul lui Canterbury a debutat in partida impotriva Italiei, in iunie 2009, neposedand, deci, experienta internationala.
    
     Prin urmare, duelul dintre Paul James si Wyatt Crockett poate constitui un factor hotarator in ceea ce priveste superioritatea in gramezile fixe. Ramane de vazut daca Paul James va repeta isprava lui Euan Murray sau daca Wyatt Crockett va etala calitati care sa il propulseze, in viitor, alaturi de celebrul sau compatriot, Carl Hayman.
    
     10 centimetri reprezinta o dimensiune neglijabila, dar in meciul de sambata, de pe Millennium Stadium, cei 10 centimetri care ii despart pe cei doi pilieri pot insemna diferenta dintre agonie si extaz.
    
     De asemenea, cred ca selectionandu-l in linia a doua pe Luke Charteris (2,06m, 125 Kg) Gatland planuieste sa atace repunerile lui Andrew Hore. Neo-zeelandezii au avut probleme imense in tuse si, in ciuda unei performate mult imbunatatite in partida cu Australia de la Tokyo, jocul in margine ramane un semn de intrebare. Desi inaltimea nu inseamna totul in jocul de margine, Luke Charteris si Alun-Wyn Jones (1,98m, 119Kg) sunt capabili sa destabilizeze tusa neo-zeelandezilor.
    
     Dupa parerea mea, conditia esentiala pentru a pastra sansele unei victorii rasunatoare este ca galezii sa nu cedeze in gramezile ordonate. Rezistenta in „ordonate” ii va ingadui lui Gareth Cooper, mijlocasul la gramada, sa „scoata”, cu usurinta, balonul si sa deschida, cu repeziciune, linia de treisferturi in centrul careia James Roberts va pune la grea incercare defensiva neo-zeelandeza. Declarat cel mai bun jucator al „Leilor” in recentul turneu in Africa de Sud, Roberts va fi cel care va conduce asaltul galez impotriva „fortaretei” neo-zeelandeze.
    
     Linia de treisferturi galeza poseda talentul si forta de penetrare gratie carora poate depasi apararea adversa. Dar, pentru a realiza aceasta, ei au nevoie ca gramada sa fie stabila pentru a furniza baloane „curate” „cavaleriei usoare” conduse de Roberts.
    
     In tabara neo-zeelandeza, miza este de asemenea, importanta. All Blacks trebuie sa etaleze un stil de joc care sa faca uitate evolutiile modeste de pana acum. In plus, inaintea plecarii in turneu, au avut loc schimbari in privinta rolurilor celor trei antrenori: Graham Henry a preluat de la Steve Hansen pregatirea inaintasilor; la randul sau, Hansen a devenit responsabil cu pregatirea ofensivei, in locul lui Wayne Smith, in timp ce acesta a preluat, de la Henry, pregatirea apararii.
    
     „Rotatia” interna a antrenorilor a constituit o mutare neobisnuita, surprinzatoare, avand in vedere ca este pentru prima data cand asa ceva se intampla de cand cei trei au fost numiti antrenorii selectionatei nationale, in urma cu mai bine de cinci ani! Nu au existat explicatii prea limpezi din partea antrenorilor, dar, este probabil ca „rotatia” sa fi fost determinata de comportarea mediocra din acest sezon precum si de rezultatele nesatisfacatoare (patru teste pierdute). De asemenea, este foarte plauzibil ca neputinta lui Hansen de a rezolva problema tusei sa fi condus la aceasta „rotatie” a posturilor.
    
     In privinta jucatorilor, marele semn de intrebare se refera la Daniel Carter. Accidentat in ultimul meci cu Australia, Carter este anuntat ca titular, dar, nefiind complet restabilit, nu este sigur ca va evolua (daca va evolua!) intreaga partida. Brendan Leonard il inlocuieste pe Jimmy Cowen la gramada, James Eaton intra in linia a doua, iar debutantul Zac Guildford (20 de ani), o mare speranta a rugby-ului neo-zeelandez, va evolua pe aripa in locul lui Sitiveni Sivivatu, suspendat.
    
     In urma cu cateva zile, Warren Gatland a declarat ca „Noua Zeelanda si-a pierdut aura invincibilitatii”. Nu stiu daca antrenorul galez a vrut sa declanseze un razboi psihologic prin aceasta declaratie seaca si lipsita de eleganta. Declaratia sa care contine, totusi, un sambure de adevar daca ne gandim ca in epoca profesionista, Noua Zeelanda nu a reusit sa castige Cupa Mondiala, nu cred ca va avea darul de a-i destabiliza pe All Blacks.
    
     Meciul de pe Millennium Stadium anunta o lupta darza si o inclestare dramatica.
    
     Vom asista oare la cea dintai victorie galeza in 56 de ani? Ori, la cel de-al 21-lea succes consecutiv al All Blacks!
    
     Eugen Cionga
     Toronto