Tri-Nations: All Blacks pastreaza Cupa Bledisloe

     Noua Zeelanda a invins Australia 19-18, pe ANZ Stadium din Sydney, la capatul unui meci de mare lupta, foarte echilibrat, plin de tensiune si dramatism.
     All Blacks au ramas in posesia Cupei Bledisloe, dar, mi se pare ca mai importanta decat victoria in sine, este recastigarea increderii in propriile forte. Aceasta victorie a sosit la momentul potrivit intr-o perioada de cumpana pentru All Blacks, caracterizata de infrangeri, framantari, critici, indoieli si frustrari.
    
     In meciul de pe ANZ Stadium din Sydney, McCaw si ai sai au realizat cel mai bun meci din acest sezon, lepadandu-se de crusta mediocritatii care le „invesmantase” jocul in partidele anterioare.
    
     In ciuda faptului ca au condus la pauza,12-3, nu cred ca se poate spune ca australienii au dominat prima repriza. Dimpotriva, All Blacks au parut a avea un usor avantaj in gramezile ordonate, atacand sustinut, etaland un joc variat si combinativ; dar, ca si in meciurile precedente, au comis greseli in momentele decisive ale fazelor de atac. S-a observat, insa, o imbunatatire clara in privinta jocului in tuse, repunerile lui Hore si sincronizarea cu „prinzatorii” sai functionand multumitor. De asemenea, Muliaina, Rokocoko si Sivivatu s-au dovedit, spre deosebire de testele cu Africa de Sud, foarte siguri in receptionarea baloanelor inalte, lansate, fara incetare, de catre „cavaleria usoara” australiana.
    
     De partea cealalta, „Cangurii” s-au aparat excelent si au stiut sa exploateze erorile oaspetilor, obtinand si mentinand avantajul pe tabela de scor gratie preciziei lui Matt Giteau care a transformat patru lovituri de pedeapsa. In mod surpinzator, ei nu au beneficiat de faze clare de eseu. Cea mai buna ocazie s-a ivit chiar la sfarsitul primei reprize cand Berrick Barnes a „spintecat” defensiva neo-zeelandeza, creand o faza periculoasa de atac, dar Nathan Sharpe „galopand” vijelios catre butul neo-zeelandez, a fost placat, salvator pentru neo-zeelandezi, de Jimmy Cowan.
    
     Interesant de mentionat faptul ca pilierul dreapta Al Baxter a fost inlocuit de antrenorii sai, imediat dupa ce fusese penalizat de arbitrul Kaplan pentru prabusirea gramezii ordonate. Impresia mea a fost ca atat Baxter cat si inlocuitorul sau, Ben Alexander, au fost dominati de Tony Woodcock. De altfel, mi s-a parut ca gramada australiana nu a repetat performanta din testul cu Africa de Sud, disputat la Cape Town, in care linia intai a avut o evolutie excelenta.
    
     Daca repriza intai s-a terminat in avantajul gazdelor, cea de-a doua, insa, s-a desfasurat dupa un scenariu complet diferit. In minutul 48, australienii conduceau cu 15-6, dar , din acel moment, All Blacks au preluat complet initiativa, gratie inaintasilor, dominand net posesia balonului si avand, astfel, posibilitatea de a exercita o presiune continua asupra apararii australiene.
    
     Spre deosebire de prima repriza, cand tactica lor s-a bazat, aproape in exclusivitate, pe deschiderea liniei de treisferturi, neo-zeelandezii au inceput sa foloseasca mol-ul penetrant ca un instrument eficient de a avansa in terenul gazdelor si de a mari presiunea asupra defensivei adverse. Australienii s-au aparat cu disperare, Richard Brown a fost eliminat temporar, iar, dupa minutul 50, s-a putut observa aparitia primelor fisuri in „armura” apararii portocalii.
    
     All Blacks au inlantuit atac dupa atac, tactica „pick and go” dovedindu-se foarte eficace. De altfel, ei au reusit sa inscrie doua eseuri care au fost anulate, insa, de catre arbitrul sud-african Jonathan Kaplan. La faza primului eseu anulat, marcat de Carter, pasa decisiva a lui Sivivatu catre Carter a fost, in mod clar, „inainte”. La faza celui de-al doilea eseu anulat, marcat de Cowan, Kaplan l-a penalizat pe Kaino pentru obstructie. Am revazut faza respectiva si, dupa parerea mea, decizia arbitrului sud-african a fost foarte, foarte aspra. Nu cred ca Kaino i-a inlesnit, in mod neregulamentar, lui Jimmy Cowan marcarea eseului.
    
     In ciuda eseurilor anulate, All Blacks au continuat sa atace in valuri, intetind asaltul impotriva redutei australiene. In minutul 59’ Rokocoko a irosit o faza de contraatac favorabila, pasand la intamplare, dar eforturile ofensive ale All Blacks au fost rasplatite sase minute mai tarziu. Ma’ Nonu a inscris un eseu absolut meritat, dupa o excelenta faza de atac pornita de McCaw, continuata de Read si in care Sivivatu, scapat din placajul lui Turner si Giteau, i-a pasat, instinctiv, fara sa priveasca, puternicului sau centru care a plonjat, apoi, in but. Carter a reusit transformarea dintr-un unghi dificil, aducand, astfel, penru prima data echipa sa in avantaj:16-15.
    
     Reactia gazdelor a fost prompta, Giteau transformand o lovitura de pedeapsa: 18-16 pentru Australia.
    
     Pe masura scurgerii minutelor, tensiunea a inceput sa creasca exponential, o energie formidabila degajandu-se din inclestarea aglomerarilor pentru castigarea posesiei balonului. Schimbul de „contre” a continuat, Hynes creand un contraatac periculos, iar Carter ratand un drop gol dintr-o pozitie extrem de favorabila, dupa o succesiune de atacuri purtate de inaintasii sai.
    
     All Blacks aveau sa aiba, insa, ultimul cuvant. Carter a lansat o lovitura de urmarire, Mitchell si Turner s-au complicat la preluarea balonului, iar placajul lui Isaac Ross a fortat greseala australienilor, permitand lui Daniel Carter sa transforme lovitura de pedeapsa ce a decis soarta meciului: 19-18 pentru Noua Zeelanda!
    
     In privinta lui Daniel Carter, revenirea sa, dupa accidentarea grava la tendonul lui Ahile suferita sub culorile clubului francez Perpignan, reprezinta un eveniment fericit care trebuie salutat ca atare. Toti iubitorii rugby-ului sunt multumiti sa il vada pe acest mare jucator evoluand in selectionata tarii sale.
    
     Prestatia sa din meciul de la Sydney trebuie privita, insa, cu echilibru. Fara indoiala, Carter a avut o contributie majora la victoria echipei sale, inscriind 14 puncte, inclusiv lovitura de pedeapsa din ultimele minute ale partidei. De asemenea, el a creat cateva faze care au pus in dificultate defensiva australiana, lovitura sa de urmarire din finalul meciului conducand la decisiva lovitura de pedeapsa amintita mai sus. Toate acestea au demonstrat, din nou, ca influenta sa in ceea ce priveste controlarea, organizarea si dirijarea jocului echipei sale este indiscutabila.
    
     In acelasi timp, trebuie subliniat faptul ca performanta sa nu a avut nimic magic sau miraculos. El a ratat complet un drop gol intr-un final tensionat si dramatic, iar jocul sau de picior nu a fost, intotdeauna, foarte precis.
    
     Fac aceasta scurta analiza a evolutiei lui Dan Carter cu scopul de sublinia o singura idee care mi se pare extrem de importanta in contextul prestatiei modeste a echipei Noii Zeelande in testele anterioare, si anume: nu Daniel Carter a fost factorul determinant in victoria de la Sydney, ci, modul in care a evoluat intreaga selectionata All Blacks.
    
     S-a observat, in mod limpede, o substantiala imbunatatire la nivelul structurarii, organizarii si coerentei jocului.
    
     S-a observat o reducere semnificativa a procentajului erorilor elementare care au avut un efect atat de negativ asupra evolutiei All Blacks din meciurile de pana acum, din acest sezon.
    
     S-a observat un progres real al jocului in margine, tusa a functionat mult mai bine, neo-zeelandezii pierzand doar un balon pe repunerea lui Andrew Hore.
    
     A disparut, in totalitate as zice, vulnerabilitatea aratata de Sivivatu, Rokocoko si Muliaina la loviturile inalte de urmarire, ceea ce constituise un veritabil cosmar in meciurile cu Africa de Sud. Si daca tot am pomenit de acesti jucatori, trebuie scos in evidenta faptul ca atat Rokocoko cat si Sivivatu au dovedit o remarcabila crestere de forma. De-a lungul campaniei sud-africane, mi s-a parut ca Rokocoko era complet iesit din forma si mi-am exprimat parerea ca nu merita postul de titular. S-a vazut, insa, ca antrenorii isi cunosc jucatorii, Rokocoko a ramas titular, el nu a stralucit la Sydney, dar a avut o evolutie sigura. In schimb, Sivivatu a impresionat de-a dreptul, el fiind, probabil, cel mai periculos atacant All Black.
    
     In ceea ce ii priveste pe australieni, caderea din repriza a doua este inexplicabila, iar dezamagirea produsa de aceasta infrangere trebuie sa fie imensa. Ei au condus cu 12-3 si 15-6, 18-16 (cu 2 minute inainte de final!) si, totusi, au pierdut. „Cangurii” au avut si sansa ultimului atac, au presat in „22”-ul advers, fortand eseul, dar „inainte”-ele comis de Ben Alexander a spulberat sperantele unei posibile victorii.
    
     Ultima faza a meciului, in care australienii atacau furibund, mi-a adus aminte de finalul celebrului „sfert” de la Cupa Mondiala, disputat la Cardiff, cand All Blacks i-au presat pe francezi in „22”-ul lor, dar nu au incercat drop-golul care ar fi putut sa le aduca victoria. George Smith si coehipierii sai s-au aflat intr-o situatie absolut identica la Sydney si au comis, dupa parerea mea, aceeasi greseala ca si All Blacks la Cardiff: in loc sa forteze eseul, ei ar fi trebuit sa incerce un drop gol, mai ales ca Matt Giteau se afla in teren!
    
     Pentru Noua Zeelanda acesta dramatica victorie are o semnificatie speciala, ea putand constitui semnul depasirii crizei de forma si de incredere in capacitatea si valoarea actualei selectionate All Blacks. Ramane, insa, de vazut daca meciurile viitoare si turneul euorpean de la toamna vor confirma semnificatia izbandei de la Sydney.
    
     Eugen Cionga Toronto