Tri-Nations 2009: Morne Steyn-All Blacks 31-19

     In testul de la Durban, Morne Steyn, mijlocasul la deschidere al Africii de Sud, a inscris toate punctele echipei sale, contribuind in mod decisiv la victoria clara a gazdelor, 31-19 (22-13). All Blacks nu si-au regasit forma nici in acest meci, incheiind, astfel, o deceptionanta campanie in tara marilor lor rivali. Asadar, pentru prima data dupa 33 de ani, Africa de Sud a reusit sa castige doua teste la rand, pe teren propriu, in fata Noii Zeelande. Asemenea isprava se mai petrecuse in 1976, cand, din cele patru teste disputate, „Springboks” castigasera ultimele doua, 15-10 la CapeTown si 15-14 la Johannesburg.
     Meciul de pe ABSA Stadium a fost foarte darz, dand nastere unei intense confruntari pe plan fizic, desfasurata sub semnul unei uriase degajarii de energie. A fost un meci care a constituit o ilustrare a doua tactici diferite de joc.
    
     Tactica sud-africanilor a constat in a-i « bombarda », in mod continuu, pe adversari cu nenumarate lovituri inalte de urmarire, tactica avand un scop dublu: impingerea jocului catre „22”-ul oaspetilor pentru obtinerea unui avantaj teritorial si exercitarea, in acelasi timp, a unei presiuni crescande asupra lui Donald, Rokocoko, Sivivatu si Muliaina. Tactica a dat roade, pentru ca cei patru neo-zeelandezi s-au dovedit foarte vulnerabili la mingile inalte, nesiguranta lor oferindu-le sud-africanilor platforme favorabile de atac. O tactica simpla, nespectaculoasa, dar extrem de eficienta si care a eliminat, din pacate, din ecuatia ofensivei sud-africane orice participare a aripilor JP Pietersen si Bryan Habana, la eventualele combinatii ale liniei de treisferturi.
    
     De cealalta parte, neo-zeelandezii au abordat o cu totul si cu totul alta tactica, cautand sa joace foarte deschis, declansand atacuri din aproape orice pozitie (si cand trebuia si cand nu trebuia), bazandu-se, in special, pe forta de penetrare a celor doua aripi, Joe Rokocoko si Sitiveni Sivivatu. Planul, insa, nu le-a reusit din mai multe motive.
    
     In primul rand, jocul lor a fost lipsit de precizie si acuratete, Muliaina si colegii sai comitand, ca si in primul test de la Bloemfontein, mult prea multe greseli, calitatea executiei procedeelor tehnice lasand de dorit. Am numarat 40 de greseli ale All Blacks - dupa care am pierdut sirul – printre care: cel putin 10 baloane pierdute „inainte”, pase gresite (in minutul 42 Stephen Donald ii paseaza lui Jacque Fourie, iar in minutul 66, Piri Weepu „paseaza” dincolo de linia de balon „mort” ceea ce a condus la o gramada la 5 m cu introducerea lui Fourie du Preez), trei tuse pierdute pe repunerea proprie – dintre care una a fost la originea fazei eseului lui Steyn - , doua penalizari ale lui Kaino pentru desprindere prea rapida din gramada ordonata, baloane jucate la sol (McCaw a fost penalizat de doua ori). Cu asemenea greseli, cele mai multe dintre ele fiind elementare, nu se pot castiga meciuri-test. Mai ales in patria „Antilopelor”.
    
     In al doilea rand, neo-zeelandezii nu au fost capabili sa absoarba presiunea exercitata de sud-africani, presiune care i-a fortat sa comita atatea si atatea erori. Nu sunt sigur daca „panica” este un cuvant care poate fi asociat cu All Blacks, dar au fost momente in care, pur si simplu, oaspetii nu au stiut cum sa se descurce, alegand cea mai proasta optiune de joc. Cel mai elocvent exemplu l-a constituit faza din minutul 16, cand Rokocoko, in loc sa culce balonul, receptionat dupa o lovitura de picior a gazdelor, in butul propriu pentru a obtine o repunere din „22”, s-a complicat incercand sa contraatace, a fost blocat, in but, de catre adversari, oferindu-le acestora o gramada la 5 metri! O faza care ar fi putut fi rezolvata foarte usor a fost transformata de Rokocoko intr-o faza extrem de dificila pentru formatia sa.
    
     In al treilea rand, neo-zeelandezii s-au bazat prea mult pe actiunile individuale ale lui Sivivatu si Rokocoko. Acestia sunt, indiscutabil, doi jucatori de mare talent, dar in meciul de la Durban ei si-au aratat, arareori, calitatile. Rokocoko, mai ales, mi se pare total iesit din forma si, dupa evolutia de la Durban, va fi greu sa isi pastreze pozitia de titular. Sivivatu a creat o faza splendida in repriza a doua, atunci cand a receptionat, de aceasta data, cu siguranta, lovitura de urmarire a lui Fourie du Preez, nu a fixat „marc”-ul, ci a lansat un contraatac, foarte riscant, e adevarat, dar care s-a dovedit extrem de periculos, continuat de Muliaina, Smith si Nonu pana in „22”-ul advers. In rest, insa, el a evoluat in aceeasi nota de absoluta mediocritate ca si colegii sai.
    
     In al patrulea rand, tusa a continuat sa constituie o problema majora. Neo-zeelandezii au pierdut trei baloane pe repunerea proprie, iar atunci cand si-au castigat baloanele au facut-o cu oarecare dificultate. La faza eseului lui Morne Steyn, neo-zeelandezii au beneficiat de repunerea in tuse, dar Andrew Hore a aruncat execrabil, Brussow a recuperat, iar dupa gramada ordonata care a urmat, Steyn a inscris, cu usurinta, singurul eseu al echipei sale.
    
     Ceea ce mi se pare ingrijorator in cazul Noii Zeelande, este faptul ca, mai mult decat la Bloemfontein, „All Blacks” au aparut in acest al doilea test ca o echipa lipsita de eficienta in joc, lipsita de coeziune si a carei exprimare in teren a fost, adesea, confuza si incoerenta. In unele momente, deciziile jucatorilor au fost cel putin bizare, ei alegand cele mai neinspirate alternative. Este absolut laudabil sa joci deschis, „la mana”, asa cum au facut All Blacks de-a lungul intregului meci de pe ABSA Stadium. Dar, cand ploaia s-a intetit, asa cum s-a intamplat la Durban, poate ca tactica ar fi trebuit, totusi, schimbata. Aici intervine, desigur, rolul antrenorilor, dar si al capitanului de echipa. Citind declaratiile lui Graham Henry si ale lui Richie McCaw, inteleg ca staff-ul neo-zeelandez nu a considerat schimbarea tacticii in timpul meciului.
    
     Singurele sclipiri in aceasta presatie cenusie le-au constituit, in opinia mea, eseul lui Ross si evolutia lui Owen Franks.
    
     Isaac Ross a marcat eseul echipei sale in urma unei superbe actiuni colective, pornite din propriul „22”, continuata pe partea stanga si incheiata de Ross in coltul opus al terenului.
    
     La doar 21 de ani, Owen Franks este unul dintre cei mai tineri pilieri care a imbracat tricoul All Black, fiind intrecut doar de Mark Irwin si Kent Lambert care implinisera 20 de ani la vremea debutului lor! A debuta ca titular la doar 21 de ani in fata Africii de Sud reprezinta o dovada de mare incredere din partea antrenorilor. Impresia mea este ca Franks a rasplatit increderea antrenorilor sai, evoluand bine in fata lui Tendai Mtawarira. Nu stiu daca prestatia sa de la Durban a fost o intamplare sau nu, dar tanarul pilier de la Canterbury pare a avea calitatile necesare pentru a deveni un pilier de baza al selectionatei All Blacks.
    
     Revenind la Noua Zeelanda, evolutiile mediocre din Africa de Sud, ridica multe semne de intrebare pentru staff-ul tehnic. Este vorba de o trecatoare lipsa de forma? Este vorba de o criza superficiala? Sau de o criza profunda ale carei radacini se intind pana la bazele rugby-ului neo-zeelandez? Sau, este vorba de o selectie gresita? Iata cateva dintre intrebarile care ar putea fi formulate dupa dezamagirea produsa de cele doua meciuri imptoriva Springboks.
    
     In privinta selectiei, parerea mea este ca Graham Henry si colegii sai se confrunta si se vor confrunta cu cateva probleme delicate legate de anumite posturi, si anume: perechea de mijlocasi, aripile, taloneurul, linia a treia.
    
     Stephen Donald, Jimmy Cowan, Brendon Leonard si Piri Weepu nu constituie, in opinia mea, solutiile potrivite pentru perechea de mijlocasi. Sigur, Dan Carter va reveni dupa accidentarea suferita la tendonul lui Ahile. Dar, revenirea sa nu va rezolva problemele selectioantei All Blacks. Nu este deloc sigur ca, dupa o accidentare ata de serioasa, Dan Carter va reveni, foarte repede, la forma sa de varf. Apoi, pozitia de mijlocas la gramada va ramane, in continuare, o problema, deoarece toti cei trei jucatori incercati in ultimele teste nu au dat deloc satisfactie. Realitatea este ca, de la Justin Marshall si Byron Kelleher, All Blacks nu au mai avut un mijlocas la gramada de mare clasa.
    
     Dupa cum am mentionat mai sus, Sivivatu si Rokocoko sunt departe de forma care i-a consacrat. Prin urmare, banuiesc ca staff-ul neo-zeelandez va cauta sa gaseasca inlocuitori pentru testele urmatoare. Corey Jane, Hosea Gear, Rudi Wulf pot reprezenta solutii pentru meciurile viitoare, in caz ca revenirea in forma a celor doi titulari se va produce intr-un ritm prea lent.
    
     La talonaj, Andrew Hore a avut evolutii slabe si nu cred ca el va continua sa apara ca titular in ultimele doua meciuri din Tri-Nations. Nici Keven Mealamu nu a impresionat, asa incat s-ar putea ca Graham Henry sa il arunce in lupta pe Aled de Malmanche.
    
     In privinta liniei a treia, problema mi se pare a fi mai complicata. McCaw si So’oialo, de-abia reveniti dupa accidentari, au avut o evolutie mediocra in meciurile cu Africa de Sud, iar Kaino nu a iesit cu nimic in evidenta. Trio-ul neo-zeelandez a fost surclasat, dupa parerea mea, de catre Heinrich Brussow et co. Schimbarea in intregime a liniei a treia este o optiune dificila si este greu de crezut ca Henry va renunta la McCaw si chiar la So’oialo pentru partidele cu Australia si Africa de Sud. Kaino, in schimb, s-ar putea sa fie inlocuit, fie de Read, fie de Latimer.
    
     Fara indoiala, Noua Zeelanda trece printr-o perioada dificila, extrem de dificila. All Blacks au pierdut deja trei teste din sase meciuri disputate pana acum, „egaland” recordul din 2000, cand au pierdut tot trei meciuri-test. Dar atunci, ei au pierdut trei meciuri in tot sezonul, in timp ce anul acesta mai au de disputat inca opt meciuri, incluzand turneul european de la toamna! Urmarind cele doua partide cu Africa de Sud, este putin probabil ca All Blacks sa nu mai piarda vreun meci de-acum si pana la sfarsitul anului.
    
     Rugby-ul este mai mult decat un simplu divertisment in Noua Zeelanda, el reprezinta o chestiune de interes national, All Blacks intruchipand mandria intregii natiuni din Aotearoa. Presiunea este formidabila, iar fiecare All Black, antrenor si jucator, stie ca are o responsabilitate imensa fata de natiunea neo-zeelandeza.
    
     Indiferent de greutatile si dificultatile cu care se confrunta, sunt convins ca All Blacks vor avea forta de a reveni la starea de excelenta care a caracterizat dintotdeauna aceasta mare natiune rugbystica.
    
     Eugen Cionga
     Toronto