Rugbyul pe înțelesul tuturor: Care au fost jocurile cu mingea străvechi din care s-a inspirat
De Marian Burlacu, 31 Ian. 2024
În decursul timpului, în multe zone ale Asiei și Europei, dar și în America s-au desfășurat întreceri în jocuri cu baloane sferice (cu mingea). Fără să fie neapărat inspirate unele de celelalte, acestea sunt considerate drept precursoare ale unor sporturi pe care le cunoaștem acum, implicit ale fotbalului și rugbyului cu toate variantele acestora. Scopul principal în majoritatea jocurilor cu mingea a fost de a duce obiectul sferic într-un punct (loc) advers. Și acestea s-au inspirat și din modul în care se purta o bătălie într-un război.
Despre aceste jocuri cu mingea se pot scrie lucrări ample. Mă voi limita, așadar, să ofer câteva amănunte despre acestea subliniind că unele dintre ele au inspirat, probabil, și rugbyul.
„Harpastum” a fost un sport colectiv practicat îndeosebi în Imperiul Roman. Și a fost prezentat deseori drept strămoș al rugbyului. Despre acest joc nu se cunosc foarte multe amănunte, despre el amintindu-se în puține surse literare și iconografice. Din câte se pare, acesta era practicat cu ceea ce se chema „pila”, o minge tare realizată din fâșii de piele rulate, și nu cu „follis”, o minge umplută cu aer. Nu se știe câți jucători participau la confruntări. Probabil că numărul acestora era variabil. Cum era practicat îndeosebi de soldați, harpastum a ajuns mai apoi în diverse zone ale Europei cucerite de romani, inclusiv pe teritoriul unde se află acum Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Filologul Julius Pollux a scris, pe de altă parte, că în „episkiros”, un alt joc din aceeași familie cu harpastumul, scopul practicanților consta în trimiterea mingii dincolo de linia adversarului. De asemenea, în Grecia Antică exista un sport denumit „sferomachia”.
Interesant este că și pe teritoriul de astăzi al Georgiei s-a practicat un sport cu mingea încă de acum trei mii de ani. Numit „lelo”, acesta aducea laolaltă echipe de săteni care urmăreau să ducă mingea dincolo de o linie (o zonă) care marca tabăra adversă. Spre deosebire de rugbyul de mai târziu, în „lelo” pasele înainte erau permise. De asemenea, se spune că în acest joc mingea era destul de voluminoasă. Și că deseori „lelo” se juca și călare. Mai apoi, în perioada sovietică, până prin anii ’60, în Georgia s-au disputat meciuri de rugby sub pretextul că acestea erau, de fapt, de lelo... Și fac această mențiune fiindcă, în acea perioadă, sportul cu balonul oval a fost interzis în URSS. Pe de altă parte, componenții reprezentativei de rugby a Georgiei sunt cunoscuți astăzi drept „lelos”.
În Franța medievală a apărut un alt joc cu mingea. Denumit „soule”, acesta a devenit foarte popular îndeosebi în perioada regelui Ludovic al VII-lea cel Tânăr (1137-1180). Din piele, mingea disputată era umplută cu tărâțe și avea dimensiuni destul de mari. Se vorbește că ar fi avut un diametru și de o jumătate de metru! Victoria revenea echipei care reușea să împingă acel balon fie peste un curs de apă, fie în curtea casei unui localnic. În dispute se prindeau sate vecine, combatanții ducând lupte adeseori „pe viață și pe moarte” pentru balon.
În perioada Renașterii (secolul al XVI-lea), în Florența a apărut „calcio fiorentin”, un joc în care participanții își disputau tot o minge sferică. Acest sport ancestral a dispărut în secolul al XVIII-lea, pentru a reapare la Florența prin 1930. O competiție între patru cartiere ale orașului s-a desfășurat mai apoi, în fiecare an, la mijlocul lunii iunie, în Piazza Santa Croce. Inspirat de jocul antic cu mingea și de luptele romane, calcio fiorentin aducea față în față două echipe formate din câte 27 de jucători. Acestea își propuneau să marcheze cât mai multe goluri. Cum regulile erau puține, calcio fiorentin a fost considerat deseori drept cel mai violent sport colectiv din lume.
Tocmai agresivitatea pe care practicanții acestor jocuri o dezvoltau a făcut ca mulți regi și regine, în Franța și Anglia, să le interzică. Un alt motiv era că ele deveneau mult mai populare decât întrecerile de tir cu arcul sau cu muscheta. Ceea ce punea în pericol însăși existența statală fiindcă bărbații nu se mai pregăteau pentru război, ci preferau să „bată mingea”... Pe lista monarhilor care au scos jocurile cu balonul rotund în afara legii s-au aflat Eduard al III-lea (1327-1377), Henric al IV-lea (1399-1413), Elisabeta I (1558-1603), în Anglia, respectiv Filip al V-lea (1316-1322) și Carol al V-lea (1364-1380), în Franța.
Cu toate aceste interdicții și piedici, jocurile cu mingea au supraviețuit în Anglia. În 1602, acolo a fost editată lucrarea „Survey of Cornwal” în care se pomenește despre existența a două întreceri cu mingea: „hurling at goales” și „hurling over country”. În primul, mingea trebuia dusă în terenul rivalilor, între două bețe aflate la distanță unul de celălalt (între 3 și 4 metri). În celălalt, ținta adversă era aleasă pe teren între un pom, o casă sau altceva.
CONCLUZIE: majoritatea jocurilor (sporturilor) cu mingea străvechi au avut ca scop „cucerirea” terenului advers, respectiv atingerea unei ținte a rivalilor. Ceva inspirat de război. Mai apoi, în toate sporturile cu mingea (baschet, fotbal, handbal, polo, rugby, volei șa) practicanții au avut cam același scop. Cu mențiunea că unii trimit mingea într-o poartă, alții într-un coș, iar unii o duc în terenul (de țintă) advers.
Despre aceste jocuri cu mingea se pot scrie lucrări ample. Mă voi limita, așadar, să ofer câteva amănunte despre acestea subliniind că unele dintre ele au inspirat, probabil, și rugbyul.
„Harpastum” a fost un sport colectiv practicat îndeosebi în Imperiul Roman. Și a fost prezentat deseori drept strămoș al rugbyului. Despre acest joc nu se cunosc foarte multe amănunte, despre el amintindu-se în puține surse literare și iconografice. Din câte se pare, acesta era practicat cu ceea ce se chema „pila”, o minge tare realizată din fâșii de piele rulate, și nu cu „follis”, o minge umplută cu aer. Nu se știe câți jucători participau la confruntări. Probabil că numărul acestora era variabil. Cum era practicat îndeosebi de soldați, harpastum a ajuns mai apoi în diverse zone ale Europei cucerite de romani, inclusiv pe teritoriul unde se află acum Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Filologul Julius Pollux a scris, pe de altă parte, că în „episkiros”, un alt joc din aceeași familie cu harpastumul, scopul practicanților consta în trimiterea mingii dincolo de linia adversarului. De asemenea, în Grecia Antică exista un sport denumit „sferomachia”.
Interesant este că și pe teritoriul de astăzi al Georgiei s-a practicat un sport cu mingea încă de acum trei mii de ani. Numit „lelo”, acesta aducea laolaltă echipe de săteni care urmăreau să ducă mingea dincolo de o linie (o zonă) care marca tabăra adversă. Spre deosebire de rugbyul de mai târziu, în „lelo” pasele înainte erau permise. De asemenea, se spune că în acest joc mingea era destul de voluminoasă. Și că deseori „lelo” se juca și călare. Mai apoi, în perioada sovietică, până prin anii ’60, în Georgia s-au disputat meciuri de rugby sub pretextul că acestea erau, de fapt, de lelo... Și fac această mențiune fiindcă, în acea perioadă, sportul cu balonul oval a fost interzis în URSS. Pe de altă parte, componenții reprezentativei de rugby a Georgiei sunt cunoscuți astăzi drept „lelos”.
În Franța medievală a apărut un alt joc cu mingea. Denumit „soule”, acesta a devenit foarte popular îndeosebi în perioada regelui Ludovic al VII-lea cel Tânăr (1137-1180). Din piele, mingea disputată era umplută cu tărâțe și avea dimensiuni destul de mari. Se vorbește că ar fi avut un diametru și de o jumătate de metru! Victoria revenea echipei care reușea să împingă acel balon fie peste un curs de apă, fie în curtea casei unui localnic. În dispute se prindeau sate vecine, combatanții ducând lupte adeseori „pe viață și pe moarte” pentru balon.
În perioada Renașterii (secolul al XVI-lea), în Florența a apărut „calcio fiorentin”, un joc în care participanții își disputau tot o minge sferică. Acest sport ancestral a dispărut în secolul al XVIII-lea, pentru a reapare la Florența prin 1930. O competiție între patru cartiere ale orașului s-a desfășurat mai apoi, în fiecare an, la mijlocul lunii iunie, în Piazza Santa Croce. Inspirat de jocul antic cu mingea și de luptele romane, calcio fiorentin aducea față în față două echipe formate din câte 27 de jucători. Acestea își propuneau să marcheze cât mai multe goluri. Cum regulile erau puține, calcio fiorentin a fost considerat deseori drept cel mai violent sport colectiv din lume.
Tocmai agresivitatea pe care practicanții acestor jocuri o dezvoltau a făcut ca mulți regi și regine, în Franța și Anglia, să le interzică. Un alt motiv era că ele deveneau mult mai populare decât întrecerile de tir cu arcul sau cu muscheta. Ceea ce punea în pericol însăși existența statală fiindcă bărbații nu se mai pregăteau pentru război, ci preferau să „bată mingea”... Pe lista monarhilor care au scos jocurile cu balonul rotund în afara legii s-au aflat Eduard al III-lea (1327-1377), Henric al IV-lea (1399-1413), Elisabeta I (1558-1603), în Anglia, respectiv Filip al V-lea (1316-1322) și Carol al V-lea (1364-1380), în Franța.
Cu toate aceste interdicții și piedici, jocurile cu mingea au supraviețuit în Anglia. În 1602, acolo a fost editată lucrarea „Survey of Cornwal” în care se pomenește despre existența a două întreceri cu mingea: „hurling at goales” și „hurling over country”. În primul, mingea trebuia dusă în terenul rivalilor, între două bețe aflate la distanță unul de celălalt (între 3 și 4 metri). În celălalt, ținta adversă era aleasă pe teren între un pom, o casă sau altceva.
CONCLUZIE: majoritatea jocurilor (sporturilor) cu mingea străvechi au avut ca scop „cucerirea” terenului advers, respectiv atingerea unei ținte a rivalilor. Ceva inspirat de război. Mai apoi, în toate sporturile cu mingea (baschet, fotbal, handbal, polo, rugby, volei șa) practicanții au avut cam același scop. Cu mențiunea că unii trimit mingea într-o poartă, alții într-un coș, iar unii o duc în terenul (de țintă) advers.
Articole similare
29 Oct. 2024
ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI: Doar doi stranieri în lotul cu care Stejarii pregătesc meciul test cu Tonga!
Nicio mare surpriză în privința lotului lărgit pe care David Gerard l-a convocat la București, pentru pregătirea meciului test cu Tonga, primul din această toamnă. Francezul mizează pe...
28 Oct. 2024
MECIURI TEST / TOAMNA 2024: Cine va arbitra România la partidele din noiembrie
Așa cum se obișnuiește, și nu de ieri, de azi, în această toamnă se vor disputa meciurile test, cele în care se înfruntă, de regulă, reprezentativele din cele două emisfere....
26 Oct. 2024
CUPA ROMÂNIEI 2024 / GRUPE: CSM Știința Baia Mare, CS Dinamo și CSA Steaua s-au calificat în semifinale
Meciurile disputate astăzi (sâmbătă, 26 octombrie 2024), în a doua etapă din ediția 2024 a Cupei României la rugby a lămurit, în mare măsură, situația. Victorioase,...
25 Oct. 2024
ROMÂNIA / CUPA ROMÂNIEI 2024 / GRUPE: Se joacă pentru un loc în semifinale
La puțin timp după evoluțiile selecționatei Romanian Wolves și înaintea meciurilor test pe care naționala noastră de rugby le va susține luna viitoare, internaționalii români...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.
