ROMÂNIA / LNR 2023: CSM Constanța și RC Gura Humorului își dispută șefia în Grupa 3
De Marian Burlacu, 15 Iun. 2023
Victorioasă în primele 3 partide din ediția 2023 a Ligii Naționale de Rugby seniori, Grupa 3, toate disputate în deplasare, CSM Constanța va înfrunta duminică, 18 iunie, la ora 11.00, pe Rugby Club Gura Humorului. Disputa este cu atât mai importantă cu cât ambele formații au șansa să urce pe primul loc în cazul unui succes. În celelalte grupe (1 și 2) meciurile din faza I s-au încheiat.
În rundele precedente, CSM Constanța s-a impus la Bârlad (16-15), Gura Humorului (28-9) și Suceava (64-15). Astfel că formația de pe Litoral urmează a juca tot atâtea partide pe teren propriu. Ceea ce reprezintă un avantaj. În runda trecută, deși avea doi jucători convocați la naționala de rugby în 7, (Ionuț Alexandru Sava și Marian Muntianu), formația antrenată de Radu Nicolae Mocanu și Claudiu Trandafir s-a impus clar pe terenul Bucovinei. Și pornește favorită în meciul cu RC Gura Humorului, formație pe care a învins-o în deplasare cu 28-9.
După meciul de la Suceava, antrenorul Radu Nicolae Mocanu a declarat pentru pagina de Facebook CSM Constanța Rugby: „O luăm pas cu pas, meci cu meci și ne dorim să creștem în joc pentru a avea rezultate tot mai bune. Îi văd pe băieți încrezători, cu un moral bun și dornici de performanță. Ne dorim să ne mai întărim lotul pentru că vor urma meciuri mult mai dificile și trebuie să fim pregătiți. Important este că mergem în direcția bună cu acești tineri, care cresc de la meci la meci.”
În cazul unei victorii de 4 puncte (fără punct bonus ofensiv), CSM Constanța va acumula 17 puncte și va fi la egalitate cu RC Bârlad pe locul 1 al clasamentului. În cazul unei victorii cu bonus ofensiv, formația de pe Litoral va avea 18 puncte și va fi singură pe locul 1. Un succes va urca gruparea din Gura Humorului în poziția de lider. Doar că în cazul acesteia confruntarea din weekend va fi și ultima. CSM Constanța, în schimb, va mai avea două partide de disputat, ambele acasă, cu RC Bârlad și CSM Bucovina Suceava.
Iată cum se prezintă acum configurația grupelor din Faza a 2-a
Grupa A: CSM Știința Baia Mare (loc 1 Grupa 1), CS Politehnica Iași (loc 1 Grupa 2), CS Știința Petroșani (loc 2 Grupa 2), (loc 2 Grupa 3), (loc 3 Grupa 3)
Grupa B: CSA Steaua București (loc 2 Grupa 1), CS „U” ELBI Cluj (loc 5 Grupa 1), CSM Galați (loc 3 Grupa 2), (loc 1 Grupa 3), CSM Bucovina Suceava (loc 4 Grupa 3)
Grupa C: SCM USV Timișoara (loc 3, Grupa 1), CS Dinamo București (loc 4 Grupa 1), CS Năvodari (loc 4 Grupa 2), RC Grivița UNEFS București (loc 5 Grupa 2)

Liga Națională de Rugby seniori 2023
Grupa 3
Duminică, 18 iunie 2023
Ora 11.00: CSM Constanța - RC Gura Humorului
(Mangalia - Stadion Callatis)
Clasament
1. RC Bârlad 5 3 0 2 213-97 17p (5pb)
2. RC Gura Humorului 5 3 0 2 141-106 14p (2pb)
3. CSM Constanța 3 3 0 0 108-39 13p (1pb)
4. CSM Bucovina Suceava 5 0 0 5 69-289 0p (0pb)
Articole similare
29 Oct. 2024
ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI: Doar doi stranieri în lotul cu care Stejarii pregătesc meciul test cu Tonga!
Nicio mare surpriză în privința lotului lărgit pe care David Gerard l-a convocat la București, pentru pregătirea meciului test cu Tonga, primul din această toamnă. Francezul mizează pe...
28 Oct. 2024
MECIURI TEST / TOAMNA 2024: Cine va arbitra România la partidele din noiembrie
Așa cum se obișnuiește, și nu de ieri, de azi, în această toamnă se vor disputa meciurile test, cele în care se înfruntă, de regulă, reprezentativele din cele două emisfere....
26 Oct. 2024
CUPA ROMÂNIEI 2024 / GRUPE: CSM Știința Baia Mare, CS Dinamo și CSA Steaua s-au calificat în semifinale
Meciurile disputate astăzi (sâmbătă, 26 octombrie 2024), în a doua etapă din ediția 2024 a Cupei României la rugby a lămurit, în mare măsură, situația. Victorioase,...
25 Oct. 2024
ROMÂNIA / CUPA ROMÂNIEI 2024 / GRUPE: Se joacă pentru un loc în semifinale
La puțin timp după evoluțiile selecționatei Romanian Wolves și înaintea meciurilor test pe care naționala noastră de rugby le va susține luna viitoare, internaționalii români...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.